"Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) dispune de logistica necesară acestui transfer temporar, fapt confirmat în cadrul întâlnirilor care au avut loc cu reprezentanţii companiilor de handling, catering, refueling şi ai ROMATSA. În urma analizei programului de zbor al curselor aeriene care vor opera temporar pe AIHCB estimăm o creştere a numărului de pasageri de aproximativ 25-30 la sută", potrivit şefului servicului Relaţii Publice de la Aeroportul Otopeni, Mihaela Chiril.
Traficul aerian înregistrat pe Aeroportul Otopeni se cifrează la o medie de 210 zboruri pe zi, iar odată cu acest transfer se va ajunge la aproximativ 260 zboruri pe zi, potrivit reprezentanţilor aeroportului.
"În contextul transferului temporar al traficului aerian de pe Aeroportul Băneasa pe Aeroportul Henri Coandă s-au luat următoarele măsuri: alocarea dinamică şi monitorizarea curselor pentru folosirea optimă a resurselor aeroportuare, suplimentarea personalului pentru acoperirea vârfurilor de trafic, aplicarea de proceduri speciale de operare pentru mărirea capacităţii operaţionale, efectuarea de revizii suplimentare ale tuturor sistemelor tehnice", precizează sursa citată.
Companiile aeriene low-cost şi-au transferat zborurile pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă începând de luni şi până pe 12 octombrie, în condiţiile în care Aeroportul "Aurel Vlaicu" Băneasa va fi închis, în această perioadă, pentru lucrări de întreţinere.
La începutul săptămânii trecute, directorul general al Aeroportului Aurel Vlaicu, Ştefan Mladin, a declarat că toţi operatorii low-cost îşi vor reloca zborurile pe aeroportul din Otopeni, între 29 septembrie şi 12 octombrie, cât vor avea loc lucrările de întreţinere. Mladin a adăugat că după finalizarea lucrărilor, companiile vor reveni pe Aeroportul Aurel Vlaicu.
Companiile low-cost care operează pe Aeroportul Aurel Vlaicu sunt Blue Air, SkyEurope, WizzAir, MyAir şi Germanwings.