- Home
- Social
- CLUJ-NAPOCA, (16.04.2013, 16:19)
- Departamentul Corespondenţi
Pedeapsa cu închisoarea, menţinută de Curtea de Apel Cluj pentru doi fraţi Corduneanu
Curtea de Apel Cluj a decis, marţi, menţinerea sentinţei Tribunalului, de condamnare a doi dintre fraţii Corduneanu la cinci, respectiv şase ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri.
Urmărește
410 afișări
Pedeapsa cu închisoarea, menţinută de Curtea de Apel Cluj pentru doi fraţi Corduneanu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Curtea de Apel Cluj a pronunţat, marţi, sentinţa în dosarul în care mai mulţi membri ai clanului Corduneanu erau judecaţi, în apel, alături de alte persoane, pentru trafic de droguri.
Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Cluj, judecătorul Claudia Ilieş, a declarat corespondentului MEDIAFAX că magistraţii acestei instanţe au menţinut, în mare parte, sentinţele date de Tribunalul Cluj în 2011 în acest dosar, astfel că Florin Corduneanu a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare, iar Mihai Silviu Corduneanu la cinci ani de închisoare cu executare.
Bogdan Constantin Corduneanu şi Călin Vasile, care iniţial erau consideraţi capii reţelei, au fost achitaţi, la fel şi Cătălin Bârsan.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Cătălin Emacu, Octavian Horobeţ şi Silviu Gâtlan au fost condamnaţi la trei ani de închisoare cu suspendare.
Un alt inculpat, Bogdan Iulian Leca, a fost condamnat la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru că a recidivat.
În cazul unui alt inculpat, Florin Cătălin Dracea, a încetat procesul penal, existând autoritate de lucru judecat.
Sentinţa de marţi poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, recursul urmând să fie judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În 27 octombrie 2011, doi dintre fraţii Corduneanu au fost condamnaţi la cinci, respectiv şase ani de închisoare cu executare, iar mai multe persoane au fost achitate într-un dosar de trafic de droguri judecat de Tribunalul Cluj.
Astfel, Florin Corduneanu a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare, iar Mihai Silviu Corduneanu la cinci ani de închisoare cu executare.
Bogdan Constantin Corduneanu şi Călin Vasile, care iniţial erau consideraţi capii reţelei, au fost achitaţi. Au mai fost achitaţi Florin Dracea şi Cătălin Bârsan, Bogdan Leca, în timp ce Cătălin Emacu, Octavian Horobeţ şi Silviu Gâtlan au fost condamnaţi la trei ani de închisoare cu suspendare.
Decizia a fost contestată cu apel la Curtea de Apel Cluj, care marţi a decis să menţină, în mare parte, sentinţa.
Prima sentinţă în dosar a fost dată de Tribunalul Cluj în 2007, confirmată în cea mai mare parte de Curtea de Apel Cluj. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat sentinţa în dosar şi a trimis dosarul înapoi la Tribunalul Cluj pentru rejudecare.
În octombrie 2004, membrii clanului Corduneanu au fost retinuţi de procurorii DIICOT. Conform rechizitorului, gruparea aducea droguri din occident şi le comercializa în ţările baltice şi în Republica Moldova.
De asemenea, membrii clanului Corduneanu sunt judecaţi pentru "comiterea unui număr impresionant de infracţiuni grave", respectiv şantaj, înşelăciuni bancare şi imobiliare, trafic de persoane şi spălare de bani.
Dosarul în care membrii clanului Corduneanu sunt acuzaţi de şantaj, înşelăciune, trafic de persoane şi spălare de bani este judecat de Tribunalul Maramureş, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în iunie anul trecut, mutarea acestui proces de la Tribunalul Iaşi. Următorul termen în acest dosar este programat pentru 10 mai.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Citește pe www.zf.ro: Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe