Pedeapsa primită de un bărbat de 70 de ani, care a intrat cu arma în mână în sediul IPJ Suceava
Întreaga scenă a fost filmată de camerele de supraveghere din oraş. În imagini se vede cum bărbatul de 70 de ani coboară din maşină, îşi ia arma din portbagaj, fără husă, traversează strada şi intră în sediul Inspectoratului de Poliţie Suceava, unde a venit ca să îşi reînnoiască permisul de port armă.
Reprezentanţii Poliţiei Suceava spun că bărbatul a fost amendat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, respectiv pentru faptul că nu şi-a asigurat în husă arma cu care a pătruns în sediul poliţiei.
După ce a fost sancţionat, bărbatul şi-a primit noul permis de port armă. Puşca pe care o deţine şi cu care a intrat în sediul poliţiei nnu este armă letală, însă se supune avizării, conform actelor normative în vigoare.