Meteorologii se aşteaptă ca, din noaptea de luni spre marţi, timp de 20 de ore, în zona indicată să cadă ploi "însemnate cantitativ", să apară fulgerele şi vijeliile.
"În intervalul menţionat, în Maramureş, Transilvania, nordul şi vestul Moldovei vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua trecător aspect de vijelie şi condiţii de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metrul pătrat şi, izolat, îndeosebi la munte, 40- 45 de litri pe metrul pătrat", atenţionează meteorologii.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) au avertizat, luni după-amiază, autorităţile locale din 17 judeţe din nordul ţării unde, marţi, meteorologii au prognozat ploi torenţiale, furtună şi vijelii.
Judeţele avertizate de hidrologi sunt Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Suceava, Neamţ, Bacău şi Botoşani.
Hidrologii se aşteaptă ca, pe râurile din aceste judeţe, să apară, marţi, scurgeri "importante" pe versanţi, torenţi şi pâraie, cu efect de inundaţii locale. În plus, pe râurile din bazinele Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişuri, Mureş, Siret şi Prut pot apărea creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.