Pensiile militare recalculate până în decembrie, angajatorii obţin adeverinţele - proiect

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 27 ianuarie)

Urmărește
14 afișări

Procesul de recalculare a pensiilor militare va fi prelungit până la sfârşitul acestui an, dar instituţiile din sistemul de apărare vor fi cele obligate ca, până cel târziu la 31 octombrie 2011, să identifice şi transmită către casele de pensii adeverinţele privind veniturile obţinute de militari.

Modificările sunt prevăzute în proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru completarea Legii 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, obţinut de MEDIAFAX.

Pensiile vor fi recalculate prin determinarea stagiilor de cotizare şi punctajelor medii anuale, pe baza veniturilor realizate lunar de beneficiari, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de legislaţia în vigoare la data recalculării.

Pensiile militare recalculate vor putea fi însă revizuite şi la cererea beneficiarului, în baza actelor doveditoare prezentate de acesta, din care să rezulte alte date decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial şi perioade suplimentare la vechimea în serviciu. Drepturile de pensii revizuite se acordă de la 1 ianuarie 2011 dacă cererea, împreună cu actele doveditoare, a fost depusă în termenul general de prescripţie sau de la data întâi a lunii următoare celei în care cererea a fost depusă la casa de pensii peste acest termen general.

În cazul pensiilor recalculate pentru care până cel târziu la 31 decembrie 2011 nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual va fi utilizat cuantumul soldelor lunare corespunzătoare gradelor militare deţinute, a funcţiei minime corespunzătoate gradului, dar nu mai puţin decât salariul mediu brut pe economie.

"Pensiile recalculate pe baza veniturilor lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare rămân în plată în cuantumul rezultat în urma recalculării", se arată în document.

Pensiile recalculate pe baza salariului mediu brut pe economie, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în decembrie 2010, vor fi menţinute la nivelul din decembrie, începând cu ianuarie 2011, în timp ce pensiile ale căror cuantumuri sunt mai mari decât această limită vor fi menţinute la nivelul rezultat din recalculare.

"Pensiile recalculate pe baza veniturilor realizate şi a salariului mediu brut pe economie, pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi ale căror cuantumuri sunt mai mari decât cuantumurile aflate în plată în luna decembrie 2010, se menţin în plată cuantumurile rezultate în urma recalculării. Pensiile recalculate pe baza veniturilor realizate şi a salariului mediu brut pe economie, pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cuantumurile aflate în plată în luna decembrie 2010, se menţin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010, începând cu luna ianurie 2011", este stabilit în proiect.

În cazul acestor pensii, până cel târziu la 31 decembrie 2011 va fi efectuat un proces de regularizare, în funcţie de cuantumurile rezultate pe baza veniturilor realizate în stagiul de cotizare.

Pentru personalul trimis în misiune în străinătate, punctajul mediu anual va fi calculat pe baza veniturilor corespunzătoare funcţiei în care a fost încadrat în ţară.

"La determinarea cuantumului pensiei revizuite se foloseşte valoarea punctului de pensie valabil la data efectuării procedurii de revizuire", este specificat în proiect.

În perioada 1 aprilie 2001-1 august 2007, punctajelor anuale nu li se aplică plafonarea prevăzută de legislaţia privind pensiile din sistemul public în perioada respectivă.

La stabilirea stagiului de cotizare se va avea în vedere vechimea în serviciu valorificată în ultima decizie de pensie până la data încheierii procesului de recalculare, specificându-se dacă persoana în cauză a fost cadru militar în activitate sau funcţionar public cu statut special în sistemul militar, dacă a îndeplinit serviciul militar ca soldat în termen, mobilizat ca rezervist ori s-a aflat în captivitate.

Vor fi stabilite atât perioada de vechimă în muncă recunoscută până la data intrării în vigoare a Legii 164/2001 privind pensiile militare de stat, cât şi perioada în care, anterior acestei legi, au fost urmate cursuri de zi în învăţământul superior, dar cu condiţia absolvirii acestora.

Pentru perioadele în care a activat ca soldat în termen, mobilizat ca rezervist ori s-a aflat în captivitate, la stabilirea punctajului mediu anual va fi luat în calcul salariul mediu sau salariul net pe economie din acele perioade.

În cazul pensiilor de invaliditate, stagiul potenţial acordat la stabilirea drepturilor de pensie se menţine şi pentru stabilirea punctajului mediu anual, conform legislaţiei valabile la data recalculării, cu excepţia celor stabilite în baza Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Pensia de urmaş va fi calculată procentual din pensia recalculată la care ar fi avut dreptul susţinătorul decedat, mai stabileşte proiectul.

În ceea ce priveşte perioadele de vechime exprimate în săptămâni de cotizare, ca urmarea achitării contribuţiei către fostele case de asigurări, acestea vor fi transformate în stagiu exprimat în ani şi luni de cotizare. În acest caz, pentru determinarea punctajului mediu anual vor fi luate în calcul salariile medii brute pe economie din acele perioade. Dacă din documentaţiile de pensionare nu rezultă localizarea săptămânilor de cotizare în cursul anului, acestea vor fi plasate imediat după data de 1 aprilie a anului respectiv.

Documentul stabileşte în acelaşi timp că pensiile ale căror cuantumuri au fost stabilite prin aplicarea unor hotărâri definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată se recalculează potrivit noii metodologii.

Determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele repatriate din Republica Moldova care beneficiază de astfel de pensii se face prin asimilare.

"Stabilirea pensiei revizuite se face prin decizie emisă de casele de pensii sectoriale din instituţiile din sistemul de apărare, care va cuprinde obligatoriu temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza revizuirii, precum şi termenul în care poate fi introdusă contestaţia", este indicat în proiect.

Împotriva deciziilor de pensie revizuită pot fi introduse contestaţii în 30 zile de la comunicare, la comisiile de contestaţie care funcţionează în ministerele Apărării, Internelor şi Serviciului Român de Informaţii. Deciziile acestor comisii pot fi atacate ulterior în instanţă.

Pentru revizuirea pensiilor militare, structurile implicate vor fi autorizate să încheie "contracte de prestări servicii/convenţii civile", se mai arată în proiect.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, după o întâlnire cu premierul Emil Boc, ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, ministrul de Interne, Traian Igaş, şi directorii serviciilor de informaţii, că, urmare a deciziei ICCJ, HG 735/2010, care cuprinde normele de aplicare a Legii 119/2010, se suspendă recalcularea pensiilor. El a menţionat însă că Legea 119/2010, pe baza căreia se recalculează pensiile, rămâne în vigoare.

Şeful statului a explicat că pensiile recalculate în baza Legii 119 sunt valabile şi că va fi emisă o nouă hotărâre de Guvern pentru metodologia de aplicare a legii. Băsescu a precizat că noua HG de aplicare a Legii 119 va ţine cont de elementele invalidate de instanţele judecătoreşti, urmând să stabilească un nou mecanism de strângere a datelor, astfel încât responsabilitatea dovedirii contribuţiilor la pensii şi vechimii să o aibă autorităţile.

Membrii coaliţiei de guvernământ au decis, luni, ca Executivul să adopte o ordonanţă de urgenţă prin care se va prelungi termenul de recalculare a pensiilor militarilor până la 31 decembrie 2011, a declarat pentru MEDIAFAX deputatul UDMR Kelemen Hunor.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, a declarat, miercuri seara, agenţiei MEDIAFAX, că Guvernul va elabora şi promova o ordonanţă de urgenţă privind pensiile militare până la începutul sesiunii parlamentare.

Parlamentul va relua lucrările marţi, 1 februarie.

Surse oficiale au declarat, pentru MEDIAFAX, că Guvernul intenţionează să se reunească în şedinţă specială, pentru a aproba această ordonanţă de urgenţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici