- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (01.10.2012, 11:59)
- Ovidiu Bărbulescu ,
Pensionarii i-au cerut lui Ponta indexarea pensiilor, premierul asigură că va fi o nouă întâlnire
Reprezentanţii asociaţiilor de pensionari i-au solicitat premierului Victor Ponta, în cadrul unei întrevederi desfăşurate luni la Palatul Victoria, ca Guvernul să indexeze pensiile, premierul asigurând că va discuta solicitările punctuale ale pensionarilor într-o viitoare întâlnire.

Pensionarii i-au cerut lui Ponta indexarea pensiilor, premierul asigură că va fi o nouă întâlnire (Imagine: Liviu Chirica/Arhiva Mediafax Foto)
Premierul şi ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, s-au întâlnit la Guvern cu reprezentanţii asociaţilor de pensionari cu prilejul Zilei Persoanelor Vârstnice.
"Principala noastră preocupare este să obţinem indexarea pensiilor", a declarat, în urma întâlnirii, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Pensionarilor, Preda Nedelcu.
Acesta a precizat că a fost vorba de o întâlnire în care primul-ministru a ascultat toate solicitările pensionarilor, urmând ca problemele punctuale să fie discutate într-o viitoare întâlnire.
Ministrul Muncii a arătat că, în prezent, Guvernul este în faza de elaborare a bugetului pentru anul viitor şi că măsurile avute în vedere pentru pensionari vor fi anunţate la "momentul potrivit".


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe