Pensionarii solicită Guvernul, printr-o notificare oficială, să restituie sumele reţinute din 2011

Reprezentanţii mai multor asociaţii ale pensionarilor au depus, marţi, la Palatul Victoria o notificare prin care solicită Guvernului să li se comunice măsurile pe care instituţiile statului intenţionează să le adopte pentru punerea în aplicare a constatărilor Curţii Constituţionale.

Urmărește
378 afișări
Imaginea articolului Pensionarii solicită Guvernul, printr-o notificare oficială, să restituie sumele reţinute din 2011

Pensionarii solicită Guvernul, printr-o notificare oficială, să restituie sumele reţinute din 2011 (Imagine: Tudor Costi/Arhiva Mediafax Foto)

Totodată, reprezentanţii pensionarilor solicită Guvernului să dispună restituirea sumelor reţinute fără temei legal începând cu data de 1 ianuarie 2011 în baza Ordonanţei de Urgenţă 107/2010. În caz contrar, semnatarii documentului anunţă că se vor adresa instanţelor.

Iniţiativa depunerii notificării a fost luată din cauza numărului mare de solicitări primite de Fundaţiei pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) în ultimele zile de la pensionarii care îşi cer drepturile.

Luni, un reprezentant al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Pensionarilor din România a depus, tot la Palatul Victoria, un memoriu prin care îi solicită premierului Mihai Răzvan Ungureanu o întrevedere pe tema returnării contribuţiilor de asigurări sociale plătite de către pensionari.

Guvernul analizează situaţia legală şi financiară pentru rezolvarea problemei create în urma deciziei Curţii Constituţionale privind CASS numai pe sume din pensii de peste 740 de lei, iar datele arată că efortul bugetar aferent acestui an în urma deciziei CC se ridică la aproximativ 650 milioane lei, coaliţia având opinii diferite.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că Guvernul analizează situaţia creată în urma deciziei Curţii Constituţionale.

"Guvernul analizează situaţia legală şi financiară apărută în urma deciziei Curţii", a spus Suciu, fără alte detalii.

În acelaşi timp, surse politice au declarat agenţiei MEDIAFAX că unii membrii ai coaliţiei insistă pentru returnarea contribuţiilor reţinute pensionarilor sub acest plafon de 740 lei, chiar şi eşalonat, iar alţii amintesc că legea nu acţionează retroactiv şi solicită ca, dacă sunt identificate fonduri disponibile, banii să fie folosiţi pentru recuperarea salarială în sectorul bugetar şi nu pentru pensii", au arătat sursele citate.

Potrivit OUG 107/ 2010, persoanelor care beneficiază de pensii de peste 740 de lei li se reţine, de la 1 ianuarie 2011, 5,5% contribuţii de sănătate.

În mai multe judeţe, după intrarea în vigoare a acestei ordonanţe mii de pensionari cu pensii mai mari de 740 de lei au depus plângeri prealabile la casele judeţene de pensii, în care solicitau restituirea contribuţiei de sănătate de 5,5%, iar instituţiile le-au respins pe considerentul că o astfel de cerere nu poate modifica o ordonanţă de urgenţă.

În 13 martie, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 259 alin.(2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care au format obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Kiss Andrei în dosarul 204/33/2011 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei.

Potrivit Casei Naţionale de Pensii Publice, noua modalitate de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate se va aplica în mod automat pentru toţi pensionarii care au pensii mai mici de 740 de lei, nefiind necesară depunerea unor cereri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici