Pentagonul condamnă jocurile de război „destabilizatoare” ale Chinei în jurul Taiwanului

Publicat: 14 10. 2024, 22:27
Actualizat: 14 10. 2024, 22:29

„Această operaţiune de presiune militară este iresponsabilă, disproporţionată şi destabilizatoare”, a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul-maior Patrick Ryder.

Comandamentul Teatrului de Est al armatei chineze a declarat că exerciţiile militare „Joint Sword-2024B” au avut loc în Strâmtoarea Taiwan şi în zonele de la nord, sud şi est de Taiwan.

La scurt timp după anunţarea finalizării acestora, ministerul chinez al apărării a emis luni un avertisment potrivit căruia exerciţiile nu reprezintă o repetare a jocurilor de război anterioare „Joint Sword-2024A” desfăşurate în mai, ci o creştere a presiunii împotriva independenţei Taiwanului, şi a afirmat că ar mai putea urma şi altele.