Poliţiştii de la Urmăriri l-au prins pe A.I. (37 de ani), din Brăila, în cursul zilei de miercuri, datorită schimbului de informaţii prin Biroul SIRENE, se arată într-un comunicat de presă de joi al Poliţiei Române.
Pe numele său fusese emisă o alertă în Sistemul Informatic Schengen, de către Parchetul Stuttgart, pentru „răniri corporale periculoase”, conform legislaţiei germane.
Autorităţile germane au stabilit că, în 11 mai 2010, în timp ce se afla într-o cafenea din Stuttgart, în urma unui conflict cu doi bărbaţi, i-a înjunghiat pe aceştia cu un cuţit şi i-a lovit.
Bărbatul a fost condus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a dispus reţinerea sa pentru 24 de ore, după care a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi. În cursul zilei de joi, el urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă în vederea predării către autorităţile germane.