- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (07.10.2015, 10:20)
- Cătălin Lupăşteanu
Percheziţii DNA la Cancan TV şi cabinete de avocatură, într-un caz în care sunt vizaţi şi politicieni
Procurorii DNA fac peste 20 de percheziţii, miercuri, la firma Cancan TV, cabinete de avocatură şi la locuinţele mai multor persoane, într-un dosar privind fapte de trafic de influenţă şi spălare de bani, printre cei vizaţi de anchetatori fiind politicieni şi patroni de presă, spun surse judiciare.

Percheziţii DNA la Cancan TV şi cabinete de avocatură, într-un caz în care sunt vizaţi şi politicieni
Sursele citate au declarat că faptele vizate în anchetă, respectiv trafic de influenţă şi spălare de bani, ar fi fost comise în perioada 2011-2012.
Anchetatorii au descins la Cancan TV SRL din Sectorul 1 al Capitalei, la alte firme, dar şi la cabinete de avocatură, de unde sunt ridicate mai multe documente.
La finalul percheziţiilor vor fi duse la audieri mai multe persoane, au precizat sursele citate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
DNA a declanşat cele mai ample percheziţii din ultimii ani în Portul Constanţa. Şpăgi de milioane de euro / Firme care au gestionat proiectul de extindere a plajelor pe litoralul românesc, sub „lupa” DNA
-
Ministerul Sănătăţii cere ANPC-ului lui Piedone să oprească controalele ilegale
-
Elon Musk, iritat de postările unui europarlamentar român: "A încercat să intervină în alegerile din SUA”
Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, care ar fi fost comise în perioada 2010-2015.
În baza autorizaţiilor date de instanţă, procurorii fac 26 de percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, dintre care una este la sediul unei instituţii publice, iar restul la domiciliile unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale, a precizat DNA.
Procurorii sunt sprijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe