Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Teodorescu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că subofiţerul, în vârstă de 43 de ani, s-a prezentat la post la ora 7.00, însă a plecat din unitate în jurul orei 8.00, cu arma la el, şi nu s-a mai întors.
Bărbatul este căutat de jandarmi şi ofiţeri ai Poliţiei Capitalei, cazul fiind instrumentat de Parchetul Tribunalului Militar.
Potrivit lui Teodorescu, subofiţerul luase în ultimii ani calificativul „foarte bine” pentru activitatea sa şi fusese testat psihologic în august 2010, trecând cu bine verificarea.
Bărbatul ar fi avut probleme financiare, din cauza mai multor credite bancare, precum şi restanţe la plata întreţinerii.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Florin Hulea, a declarat că subofiţerul nu este considerat dezertor, fapta încadrându-se în prevederile articolului 333 din Codul Penal, respectiv încălcarea de consemn.
Go4it.ro transmite LIVE de la World Mobile Congress. Zeci de telefoane se lansează acum! Citeşte noutăţile la cald.