Percheziţii în cadrul anchetei privind capturarea a 45 de kilograme de cocaină
Cinci locaţii din Bucureşti au fost percheziţionate, vineri, în cadrul unei anchete privind capturarea a 45 de kilograme de cocaină, estimată la 4,5 milioane de euro,
Potrivit Biroului de presă al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, drogurile au fost depistate la începutul lunii iulie, în urma unui control efectuat de poliţiştii de frontieră din cadrul Compartimentului de Supraveghere şi Control Zona Cargo a Aeroportului Internaţional Henry Coandă.
Aceştia au verificat două colete sosite din Venezuela, în 29 iunie şi 1 iulie, care conţineau, conform documentelor, costume bărbăteşti. În urma controlului, poliţiştii de frontieră au descoperit în colete opt cutii ce conţineau 77 de costume bărbăteşti, aranjate pe umeraşe. După verificarea acestor umeraşe, anchetatorii au stabilit că acestea erau fabricate din cocaină solidă, în greutate totală de 45 de kilograme.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
În urma anchetei s-a stabilit că drogurile proveneau din Venezuela şi erau trimise pe numele unui cetăţean italian, căsătorit cu româncă, la adresa unei societăţi comerciale din Bucureşti care avea ca asociaţi un român şi un turc.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO