Poliţiştii de investigare a fraudelor şi de investigare a criminalităţii din Sectorul 3, sprijiniţi de echipe ale SPIR, vor pune în executare 15 mandate de aducere, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.
Audierile vor avea loc pe Poliţia Sectorului 3, ancheta fiind coordonată de Parchetul Tribunalului Bucureşti.
Persoanele vizate sunt suspectate de contrabandă şi evaziune fiscală cu produse alimentare, îmbrăcăminte, legume şi fructe. Poliţiştii au stabilit că acestea vindeau marfa de la unele la altele şi apoi o scoteau la vânzare pentru alţi clienţi, fără a avea documente legale.
Prejudiciul confirmat până în prezent, prin efectuarea expertizei, este de 3,9 milioane de lei.