Percheziţii în Capitală şi Teleorman, într-un caz de evaziune fiscală de 2,6 milioane de lei

Poliţiştii desfăşoară joi patru percheziţii în Bucureşti şi judeţul Teleorman, la mai multe persoane suspectate de spălare de bani şi evaziune fiscală de 2,6 milioane de lei, după ce au cumpărat autoturisme de lux din spaţiul intracomunitar prin firme fantomă şi apoi le-au revândut fără a plăti TVA.

Urmărește
205 afișări
Imaginea articolului Percheziţii în Capitală şi Teleorman, într-un caz de evaziune fiscală de 2,6 milioane de lei

Percheziţii în Capitală şi Teleorman, într-un caz de evaziune fiscală de 2,6 milioane de lei (Imagine: Ciprian Sterian/ Mediafax Foto)

Percheziţiile vizează destructurarea unei grupări infracţionale ai cărei membri sunt suspecţi de comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul achiziţiei intracomunitare, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei.

"În fapt, cei în cauză achiziţionau autoturisme de lux din spaţiul intracomunitar prin intermediul unor firme fantomă şi le revindeau apoi către persoane fizice, fără a plăti TVA-ul aferent acestor tranzacţii", a precizat Poliţia Capitalei.

Prejudiciul produs bugetului de stat în acest fel a fost estimat la aproximativ 2,6 milioane de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici