Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, poliţişti specializaţi în investigarea criminalităţii economice, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, fac 28 de percheziţii în judeţele Suceava, Maramureş, Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara, pentru destructurarea unei grupări specializate în contrabandă cu ţigări.
Din cercetări a reieşit că activitatea infracţională ar fi fost desfăşurată de către membrii grupării în perioada 2014 – 2015, iar prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la un milion de euro.
În acest dosar au fost emise 20 de mandate de aducere pe numele unor persoane bănuite de introducerea, transportul, depozitarea sau comercializarea ţigaretelor de contrabandă.
Acţiunea beneficiază de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române, al SRI şi al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.