Potrivit Poliţiei Capitalei, pe parcursul anului 2021, mai multe persoane, în calitate de administratori ai unor firme, au creat un circuit infracţional, prin care ar fi întocmit în fals documente care atestau în mod nereal colectarea, transportul şi reciclarea a peste 19.738 de tone de deşeuri din sticlă.
Din cercetări, s-a stabilit că aceste documente ar fi stat la baza întocmirii dosarelor de trasabilitate a deşeurilor depuse la instituţia cu atribuţii în domeniu, scopul fiind evitarea corecţiilor ce trebuiau aplicate organizaţiilor care implementează obligaţiile privind Răspunderea Extinsă a Producătorului, în cazul neîndeplinirii obiectivelor asumate.
Astfel, ar fi fost cauzat un prejudiciu de 52.032.542 de lei.
În baza mandatelor de aducere care au fost puse în aplicare, persoanele vizate vor fi duse la audieri, în vederea continuării cercetărilor şi a dispunerii măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (13.061 de acte materiale).