- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (24.04.2017, 12:26)
- Andreea Traicu
Percheziţii la Centrul Medical al MAI din Suceava în cazul copiiilor cărora li s-ar fi dat sedative
Procurorii DIICOT din Suceava fac, luni, trei percheziţii în cazul a doi copii cărora li s-ar fi administrat sedative. Una dintre percheziţii are loc într-un birou din cadrul Centrului Medical al Ministerului Afacerilor Interne din Suceava.
Urmărește
885 afișări
Percheziţii la Centrul Medical al MAI din Suceava în cazul copiiilor cărora li s-ar fi dat sedative (Imagine: Alexandru Solomon/ Mediafax Foto)
Biroul în care se fac percheziţii este cel al şefului centrului medical judeţean al ministerului, Adriana Lorena Birleanu, mama celor doi minori.
În dosar se fac cercetări pentru administrare de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale, urmând ca după percheziţii să fie audiate patru persoane.
"La data de 14.03 2017, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Judeţului Suceava, a formulat către DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, o sesizarea cu privire la suspiciunea că unor doi minori, în vîrstă de 4 şi respectiv 15 ani, le-au fost administrate substanţe din categoria stupefiantelor de către o persoană care a avut acces direct, prin prisma atribuţiunilor de serviciu, la reţete medicale prin care se prescriu droguri în scop terapeutic şi că şi-ar fi administrat sustanţe stupefiante sau psihotrope, în lipsa unor recomandări medicale", transmite DIICOT.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
Procurorii au dispus prelevarea de probe biologice, "iar în urma analizei probelor de urină prin teste immunoassay, s-a evidenţiat un rezultat pozitiv pentru opiacee şi benzodiazepine".
"Un rezultat pozitiv pentru benzodiazepine presupune prezenţa unuia sau mai multor substanţe cum ar fi: Oxazepam, Alprazolam, Diazepam, Bromazepam, Clonazepam, Nitrazepam, Clorazepate etc. În cazul opiaceelor, rezultatul presupune prezenţa uneia sau mai multor substanţe din această clasă: morfină, codeină, ethyl morfina, hydrocodone, hydromorphone, norcodeina, oxycodone, 6-monoactehyl-morphine, etc", mai spun procurorii..
Citeşte şi: Tudorel Toder, ministrul Justiţiei participă la discuţiile din Comisia juridică a Senatului privind graţierea
Citeşte şi: Procurorul General, despre dezvăluirile lui Andronic privind prezenţa lui Kovesi în seara alegerilor din 2009 la locuinţa lui Gabriel Oprea: Am făcut o analiză, azi o să avem un punct de vedere
Citeşte şi: Vasile Blaga, fostul copreşedinte al PNL: Sunt convins că serviciile nu au fost implicate în alegerile din 2009
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:23
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Zelensky: Ucraina se va alătura NATO dacă Trump doreşte / Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
-
astăzi, 14:20