Prima pagină » Social » Percheziții la CFR Călători. Surse: 35 de controlori de tren, suspectați într-un sistem de rezervări fictive și bilete false

Percheziții la CFR Călători. Surse: 35 de controlori de tren, suspectați într-un sistem de rezervări fictive și bilete false

35 de controlori de tren angajați ai CFR Călători sunt suspectați de fraudă prin manipularea sistemului de rezervări și emiterea fictivă de bilete gratuite pentru elevi, prejudiciind astfel bugetul Ministerului Transporturilor, potrivit unor surse judiciare.
Percheziții la CFR Călători. Surse: 35 de controlori de tren, suspectați într-un sistem de rezervări fictive și bilete false
Foto: Ilustriatie generală cu un angajat CFR
Andreea Tobias
25 mart. 2025, 10:23, Social

Conform informațiilor obținute de MEDIAFAX, în perioada 2022-2023, angajații vizați au accesat ilegal bazele de date ale instituției prin intermediul tabletelor de serviciu, atât în timpul programului de lucru, cât și în afara acestuia, depășindu-și limitele autorizării.

Controlorii au blocat intenționat locuri în vagoanele pe care le deserveau, dar și în alte vagoane care nu intrau în atribuțiile lor, blocând astfel disponibilitatea acestora pentru vânzare prin canalele oficiale ale CFR.

În paralel, aceiași angajați, în special însoțitori de vagoane speciale de dormit și cușetă, au introdus date false în aplicația XSell Mobile, generând bilete gratuite pe numele unor elevi care, conform legii, beneficiază de gratuitate la transportul feroviar. Aceste bilete nu au fost folosite de elevii respectivi, ci de alte persoane care ar fi trebuit să plătească tariful normal de călătorie.

Schema frauduloasă a continuat prin raportarea lunară a unui număr fictiv de elevi care ar fi călătorit cu trenul, determinând funcționarii CFR Călători să transmită informații false către Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Pe baza acestor documente falsificate, CFR Călători a solicitat și obținut decontarea contravalorii tichetelor de călătorie de la Ministerul Transporturilor.

Percheziții în opt județe și în București

Poliția Română anunța că marți au loc 39 de percheziții în opt județe și în București. Este vorba despre un dosar de abuz în serviciu, delapidare, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, fals intelectual și înșelăciune. Operațiunea este făcută de polițiștii de la Transporturi.

Potrivit Poliției „polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi București au pus în executare 39 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Giurgiu, Teleorman, Brașov, Prahova, Ialomița, Slobozia, Constanța și Buzău, într-un dosar penal, instrumentat de Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.”

În acest dosar, se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, delapidare, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică, fals intelectual și înșelăciune, mai anunță anchetatorii.