- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (21.05.2014, 13:55)
- Otilia Ciocan
Percheziţii la omul de afaceri Dan Adamescu, în dosarul judecătorilor arestaţi pentru corupţie
Procurorii DNA au făcut miercuri percheziţii la locuinţa omului de afaceri Dan Adamescu şi la firmele deţinute de acesta, în dosarul în care patru judecători sunt acuzaţi că ar fi luat mită pentru intervenţii în dosare de insolvenţă, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare

Omul de afaceri Dan Adamescu (Imagine: Cătălina Filip/Mediafax Foto)
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a arătat, într-un comunicat de presă, că miercuri au fost făcute percheziţii la nouă sedii ale unor societăţi comerciale, precum şi la domiciliul unei persoane fizice, toate situate în Bucureşti, în dosarul în care au fost arestaţi patru judecători de la Tribunalul Bucureşti.
DNA a precizat că în această cauză se efectuează urmărirea penală şi faţă de alte persoane, pe lângă cei patru judecători.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că percheziţiile au fost făcute la locuinţa omului de afaceri Dan Adamescu şi la firmele deţinute de acesta, existând suspiciunea că acesta ar fi dat mită judecătorilor suspectaţi de corupţie de la Tribunalul Bucureşti, pentru a obţine soluţii favorabile în dosare.
Dan Adamescu deţine compania Astra Asigurări şi Unirea Shopping Center.
Judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, toţi de la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, acuzaţi că primeau bani şi bunuri pentru intervenţii în dosare de insolvenţă, au fost arestaţi preventiv, printr-o decizie luată marţi de Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea procurorilor anticorupţie.
Potrivit procurorilor, cei patru judecători, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată, sume de bani, bunuri sau servicii.
Magistraţii ar fi cerut bani sau bunuri pentru a îndeplini sau a nu îndeplini ori a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu în legătură cu contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor, pentru a decide privind modalităţile de înscriere la masa credală cu privire la creanţele creditorilor chirografari, pentru a desemna preferenţial administratori judiciari, pentru a atribui preferenţial dosare de insolvenţă sau pentru a-şi exercita influenţa pe lângă judecători de la diverse instanţe din Bucureşti şi din ţară, folosind informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor de judecător, au arătat procurorii în referatul cu propunerea de arestare.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti
-
astăzi, 12:02
Controversa AI: OpenAI acuză xAI de rezultate înşelătoare pentru modelul Grok 3