Percheziţii la Timişoara, fiind vizată o reţea de trafic de persoane. Printre victime sunt şi minore obligate să cerşească şi să se prostitueze
Mai multe percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, într-un cartier de la marginea Timişoarei, fiind vizată o reţea de proxeneţi care racolau tinere pe care le obligau să cerşească şi să se prostitueze, printre victime fiind şi o fată de 12 ani, afirmă surse judiciare.

Percheziţii la Timişoara, fiind vizată o reţea de trafic de persoane. Printre victime sunt şi minore obligate să cerşească şi să se prostitueze (Imagine: Shutterstock)
Potrivit surselor judiciare citate, poliţiştii, sub coordonarea DIICOT, au percheziţionat mai multe locuinţe dintr-un cartier mărginaş din Timişoara, unde se presupune s-ar afla mai multe tinere care erau obligate să cerşească pe timpul zilei, iar noaptea să se prostitueze.
Conform aceloraşi surse, unele dintre fete aveau şi trei sau patru clienţi pe noapte, iar banii încasaţi erau livraţi dimineaţa proxeneţilor. Tinerele locuiau în condiţii mizere şi erau bătute aproape zilnic de către proxeneti.
Miercuri dimineaţă, şapte persoane au fost duse la audieri la DIICOT Timişoara, printre acestea aflându-se şi trei dintre fetele exploatate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Fostul şef al armatei britanice: Europa trebuie să asigure securitatea Ucrainei dacă SUA nu o vor face
-
Jandarmeria Bucureşti, despre mitingul din Piaţa Victoriei: Un bărbat a fost prins cu un cuţit
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

