Percheziţii privind destructurarea unei grupări acuzate de evaziune fiscală cu produse din carne

Poliţiştii din judeţul Caraş-Severin au făcut, marţi, 27 de percheziţii la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane suspectate că fac parte dintr-o grupare acuzată de evaziune fiscală cu produse din carne, care acţiona în trei judeţe.

Urmărește
7 afișări

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin, la acţiune au participat aproximativ o sută de poliţişti şi jandarmi.

Astfel, au avut loc 18 percheziţii în Reşiţa, şase în Caransebeş, două în Lugoj şi una în Arad, fiind vizate sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale şi locuinţele unor persoane.

Gruparea care acţiona în trei judeţe îşi desfăşura activitatea infracţională în domeniul evaziunii fiscale cu produse din carne.

În acest dosar a fost începută urmărirea penală faţă de 12 persoane, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Administratorii unor societăţi comerciale sunt suspectaţi că au făcut aprovizionări cu mari cantităţi de carne de porc, de provenienţă din Ungaria, pe care ulterior le-ar fi comercializat în România fără documente, sustrăgându-se astfel de la plata TVA şi a impozitului pe profit.

Valoarea achiziţiilor intracomunitare nedeclarate se ridică la cinci milioane de lei.

Totodată, administratorii unor societăţi comerciale din municipiul Reşiţa ar fi introdus cantităţi însemnate de carne de porc şi de vită fără documente legale de provenienţă, fără aviz sanitar-veterinar şi de multe ori provenind de la animale moarte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici