Video Percheziţii şi reţineri în Capitală printre traficanţii de copii cerşetori
Trei persoane care ar fi exploatat copii, cu vârste între 11 şi 13 ani, şi i-ar fi trimis la cerşit în intersecţiile din Capitală au fost reţinute de procurorii DIICOT în urma unor percheziţii.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Ainur D. (25 de ani), Florica G. (21 de ani) şi Zambila M. (45 de ani), toţi din Bucureşti şi au solicitat instanţei arestarea preventivă a acestora.
Cei trei sunt cercetaţi de procurorii DIICOT pentru trafic de minori, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea cerşetoriei, se arată într-un comunicat de vineri al instituţiei.
Anchetatorii au stabilit că cei trei au recrutat, găzduit şi exploatat minori cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani, pe care i-au obligat să cerşească în intersecţiile din Bucureşti. Copiii erau duşi zilnic, între orele 14.00 şi 24.00, în intersecţii şi obligaţi să apeleze la mila şoferilor opriţi la semafor sau a altor trecători.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Copiii erau permanent supravegheaţi şi ameninţaţi pentru a nu fugi şi erau găzduiţi într-un imobil din Bucureşti, unde aceştia au şi fost identificaţi de procurori, în urma a trei percheziţii făcute joi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO