Percheziţiile la vameşi continuă şi miercuri: descinderi în Vama Sculeni
Procurorii din cadrul DNA Iaşi fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise de către funcţionari publici în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, în cursul anului 2023.
Astfel, miercuri, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se fac percheziţii în 7 locaţii situate pe raza judeţului Iaşi.
Una dintre percheziţii este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
Surse apropiate anchetei au declarat pentru MEDIAFAX că instituţia publică este Vama Sculeni.
În acest caz, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi.
Ofiţeri de poliţie judiciară din mai multe judeţe au făcut, marţi, percheziţii în 26 de locaţii din judeţul Dolj, într-o cauză care vizează săvârşirea unor infracţiuni de corupţie de care sunt bănuiţi mai mulţi agenţi de poliţie de frontieră din Calafat.
Poliţia de Frontieră Română a acordat sprijin pentru documentarea cauzei atât la Calafat, în judeţul Dolj, cât şi la Sculeni, judeţul Iaşi.