Pericole în parcurile pentru copii. ANPC a propus, în urma unui control, închiderea locurilor de joacă din şase parcuri bucureştene
Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Municipiul Bucureşti (CPCMB) a realizat, vineri, sub coordonarea directorului general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, acţiuni de control în 6 parcuri administrate de ALPAB (Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti), instituţie aparţinând Primăriei Capitalei.
S-a verificat modul în care sunt respectate prevederile legii în parcurile Tineretului, Carol I, Cişmigiu, Izvor, Circului şi Herăstrău.
„Singura diferenţă între a fi părinte şi a fi funcţionar public este că, în ultima dintre ipoteze, trebuie să fii părintele tuturor copiilor ce au nevoie de tine şi de munca pe care o desfăşori în folosul comunităţii. A te duce astăzi cu copilul în parc a devenit o acţiune de curaj. Pare că, alături de pacheţel, trebuie să îi iei celui mic şi, doamne fereşte, o trusă medicală. Amenda pe care astăzi suntem nevoiţi să o aplicăm Primăriei Generale reprezintă un strigăt al părinţilor adresat celor care au înlocuit acţiunea cu scuza. Mi-ar fi plăcut să pot face mai mult, dar pare că nici cei mici, nici noi nu putem determina o schimbare. Îmi cer eu scuze în numele celor care, spre deosebire de noi, se ascund în birouri. Vor inventa din nou scuze inutile cu iz politic, uitând probabil că a fi copil nu înseamnă asta”, a spus Paul Anghel, director general ANPC.
În urma controlului, au fost constatate nereguli de către comisarii CPCMB, în toate locaţiile verificate, motiv pentru care ALPAB a fost sancţionat cu amendă convenţională în valoare de 10.000 lei şi propunere de închidere a locurilor de joacă aferente celor şase parcuri pentru o perioadă cuprinsă între 6 şi 12 luni.
Abaterile constatate au fost: existenţa covorului anti-impact (tartan) depreciat, cu denivelări şi bucăţi lipsă, existenţa unor tobogane cu pantă de alunecare şi tubulatură metalică (interzise prin HG 435/2010). Tubulatura aferentă toboganelor prezenta o distanţă foarte mare între îmbinări. Sunt folosite echipamentele tehnice cu un grad de uzură ridicat, depreciate, rupte, cu bucăţi lipsă, cu urme masive de rugină, cu şuruburi fără protecţie.