- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (28.04.2015, 12:16)
- Andrei Dumitrescu
Persoane care vindeau droguri în Centrul Vechi al Capitalei, percheziţionate de procurorii DIICOT. Gruparea opera din 2014
Un număr de 11 persoane sunt percheziţionate, marţi dimineaţă, de procurorii DIICOT, acestea fiind suspectate că vindeau droguri în Centrul Vechi al Capitalei, dar şi la diferite evenimente muzicale, potrivit unor surse judiciare.

Persoane care vindeau droguri în Centrul Vechi al Capitalei, percheziţionate de procurorii DIICOT (Imagine: Mediafax Foto / Liviu Maftei)
Gruparea care se ocupa cu vânzarea de droguri în Centrul vechi al Capitalei, destructurată marţi dimineaţă de procurorii DIICOT, a operat din 2014 până în prezent, drogurile fiind vândute unor cunoscuţi sau unor noi clienţi recomandaţi de cei vechi, potrivit unor surse judiciare.
Sursele citate au declarat pentru MEDIAFAX că clienţii grupării erau cunoscuţi anterior de către membri, dar se mergea şi pe recomandare, de la clienţii mai vechi.
Întrebate dacă în distribuirea drogurilor erau implicaţi angajaţi sau patroni ai cluburilor din Centrul vechi, sursele citate au răspuns negativ.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Preţurile pe care clienţii le plăteau erau de 50 de lei pentru un gram de canabis, 200 de lei pentru un gram de MDMA (ecstasy) şi 300 de lei pentru un gram de ciuperci halucinogene.
Potrivit surselor citate, MDMA şi ciupercile halucinogene sunt produse care produc dependenţă rapid, crescând exponenţial riscul în cazul persoanelor polidependente. Astfel, o persoană deja dependentă de alcool risca complicaţii majore odată ce prindea dependenţă şi de ecstasy sau ciuperci halucinogene.
Un număr de 11 persoane au fost percheziţionate, marţi dimineaţă, de procurorii DIICOT, fiind suspectate că vindeau droguri în Centrul vechi al Capitalei, dar şi la diferite evenimente muzicale, potrivit unor surse judiciare.
Poliţiştii şi procurorii DIICOT au descins la opt adrese din sectoarele 1, 2 şi 3 şi au pus în aplicare 11 mandate de aducere.
Conform surselor menţionate, gruparea deţinea două culturi ilegale de canabis.
"Cu ocazia percheziţiilor domiciliare a fost găsită şi ridicată cantitatea de patru kilograme de cannabis şi au fost depistate două culturi indoor de cannabis, cu sisteme complete de întreţinere, preparare, instalaţii de iluminat, de filtrare a aerului, de umidificare, de irigare programată, de reflectare a luminii, de ermetizare şi de încălzire", confom comunicatului de presă al DIICOT.
De asemenea, procurorii au ridicat 50 de grame de ciuperci halucinogene, 25 grame de MDMA cristale, 31.700 de lei, 750 de dolari şi 870 de euro, cinci cântare folosite pentru porţionarea drogurilor, precum şi 15 telefoane mobile şi 15 cartele SIM.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe