Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Vaslui a acordat peste 150 de împrumuturi băneşti, în ultima săptămână, persoanelor de vârsta a treia cu pensii mici care şi-au motivat cererile prin dorinţa de a avea ce pune pe masă de sărbătorile pascale.
Creditele făcute de pensionari sunt de ordinul sutelor de lei şi urmează a fi returnate, lunar, din pensie, până la sfârşitul acestui an.
„Pensiile mici şi puterea tot mai scăzută de cumpărare a pensionarilor îi determină pe aceştia să facă împrumuturi chiar şi pentru a sărbători creştineşte Paştele. Situaţia devine tot mai îngrijorătoare de la un an la altul şi asta ne dăm seama după numărul tot mai mare de credite pe care-l dăm pensionarilor din judeţ. De exemplu, numai faţă de anul trecut, numărul cererilor a crescut cu o treime, deşi sumele împrumutate au scăzut deoarece oamenii nu prea au de unde să le returneze”, a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX preşedintele CARP Vaslui, Traian Pascu.
Potrivit sursei citate, CARP Vaslui a apelat, în numeroase cazuri, la executarea silită a celor care nu au mai reuşit returnarea la timp a creditelor, fiindu-le puse popriri pe pensii de către Casa Judeţeană de Pensii Vaslui.