Românul ce a suferit un atac vascular în Canada, internat la Sf. Spiridon Iaşi
"Bărbatul a ajuns duminică noapte la noi în stare bună, iar o parte dintre investigaţiile medicale pe care le puteam face s-au făcut. Cum pacientul are şi afecţiuni de natură neurologică, am decis transferarea lui la un alt spital, probabil la Spitalul de Recuperare sau la cel de Neurochirurgie”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, Ioan Bârliba, managerul Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi.
Potrivit acestuia, pacientul va fi transferat la o altă unitate medicală în cursul acestei zile.
Constantin Dumitru Mărginean a fost preluat, duminică, de la Aeroportul Otopeni cu o ambulanţă de la Iaşi, care l-a dus la Spitalul "Sfântul Spiridon".
Bărbatul a plecat din Canada sâmbătă la bordul unei curse de linie, el fiind asistat pe tot parcursul călătoriei de personal medical specializat.
Bărbatul de 65 de ani a suferit un accident vascular în Canada, în timp ce se afla într-o vizită la fiica sa.