- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Peşedintele Carpatair: Suspectăm o defecţiune la trenul de aterizare
Aeronava care a aterizat forţat, sâmbătă dimineaţă, pe Aeroportul "Traian Vuia" din Timişoara, a avut probabil o defecţiune la trenul de aterizare a declarat Nicolae Petrov, preşedintele Companiei Carpatair, căreia îi aparţine avionul.
Peşedintele Carpatair, Nicolae Petrov (Imagine: Mediafax Foto)
"Noi suspectăm o defecţiune la trenul de aterizare", a spus Petrov.
Acesta a adăugat că reprezentanţii aeroportului s-au pregătit "impresionant de bine" şi că echipajul aeronavei a avut timp să pregătească o aterizare de urgenţă.
"N-am avut nicio victimă, pasagerii au ieşit în siguranţă pe uşa din faţă, fără să se declanşeze o evacuare de avarie", a declarat preşedintele Carpatair.
Nicolae Petrov a spsu că avionul a fost pilotat de comandantul Iurie Oleacov, care are în jurul vârstei de 37 de ani, şi Leonid Babischi, având în jurul vârstei de 47 de ani, ambii fiind piloţi cu experienţă foarte mare la Compania Carpatair şi având mai mult de zece ani de antrenament.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Directorul Carpatair a mai spus că aeronava implicată în incident era în stare foarte bună.
În legătură cu pasagerii, Petrov a spus că majoritatea aveau conexiuni din Timişoara spre alte destinaţii.
Potrivit lui Petrov, Carpatair estre o companie regională, care zboară pe destinaţii de până în 1.000 de kilometri, având ca destinaţii România, Italia, Grecia, Republica Moldova.
Aeronava poate fi repusă în circulaţie destul de uşor
Nicolae Petrov a arătat că aeronava nu este avariată şi poate fi repusă în circulaţie destul de uşor.
"Aeronava nu este avariată, ea poate fi repusă în serviciu destul de uşor. Ceea ce ştim este că roata de bot nu a ieşit atunci când piloţii au dat comanda. Nu este cea mai periculoasă situaţie cu trenul de aterizare", a spus Petrov.
Potrivit sursei citate, aeronava nu a avut reparaţii capitale recent, iar ancheta va stabili ce fel de defecţiune a fost.
Petrov a spus că pasagerii sunt stresaţi, dar că nu au existat persoane în stare de şoc.
"Avem de-a face cu o defecţiune tehnică", a spus Eusebiu Pistru, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată în incinta aeroportului din Timişoara.
Reprezentantul ISU, Mihai Benga, a spus, la aceeaşi conferinţă de presă, că s-a realizat un covor de spumă pentru a atenua impactul şi pentru a evita un incendiu.
"Nu au fost probleme deosebite", a afirmat el.
La rândul său, directorul aeroportului Timişoara, Dan Idolu, a declarat că pasagerii nu au fost evacuaţi pe tobogane, ci au coborât pe scară.
Aterizarea de la Timişoara, la limita între incident şi accident
Preşedintele Carpatair a declarat că aterizarea de la Timişoara poate fi încadrată la limita între incident şi accident.
"De 15 ani de Moldavian Airline şi zece de Carpatair nu am avut niciun accident, inclusiv acest incident. Nu am verificat încă, dar este la limita între incident şi accident, ca încadrare juridică", a spus Petrov.
Citește și:
O comisie a MT va ancheta cazul incidentului aerian de la Timișoara
Avion Carpat Air implicat într-un incident înainte de aterizare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO