Pesta porcină a apărut într-un alt judeţ din România. În Constanţa, 43 de mistreţi vor fi ucişi
Primul focar de pestă porcină africană a fost identificat în judeţul Bistriţa-Năsăud, pe Valea Ţibeşului, pe un fond de vânătoare situat la aproximativ un kilometru de limita cu judeţul Maramureş.
Analizele de laborator au confirmat, vineri, prezenta pestei în cazul a doi mistreţi vânaţi pe raza fondului de vânătoare respectiv.
“Suspiciunea a fost emisă la data de 16.01.2019 în urma emiterii unui buletin de analiză de către LSVSA Maramureş. Probele au fost imediat trimise către IDSA Bucureşti care a confirmat suspiciunea. Imediat, serviciile veterinare au intervenit, zona a fost dezinfectată şi carcasele au fost distruse. A fost convocată o şedinţă a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Bistriţa-Năsăud, sub coordonarea subprefectului, pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, precum şi pentru adoptarea zonelor de restricţii”, se arată într-un comunicat remis, vineri, presei de Prefectura Bistriţa-Năsăud.
Centrul Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Bistriţa-Năsăud a decis că în zona în care s-a identificat virusul să fie vânaţi integral mistreţii, iar porcii domestici din zonele infectate să fie ţinuţi în adăposturile lor sau în alte locuri unde pot fi izolaţi de porcii sălbatici.
Autorităţile din Bistriţa-Năsăud au declanşat şi o anchetă epidemiologică şi au notificat Direcţiile Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din judeţele Maramureş şi Cluj despre apariţia virusului.
Pe de altă parte, în judeţul Constanţa, toţi cei 43 de mistreţi de pe un fond de vânătoare urmează să fie ucişi după ce, la un exemplar vânat săptămâna aceasta a fost confirmată prezenţa virusului pestei porcine africane.
Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Constanţa, în cursul zilei de vineri a fost convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor, din cauza confirmării virusului la un mistreţ vânat în data de 15 ianuarie pe un fond de vânătoare.
„A fost votat în unanimitate planul de măsuri, respectiv să fie vânaţi cei 43 de mistreţi din fondul de vânătoare. De asemenea, proprietarii de porci din localităţile adiacente au obligaţia de a-i ţine în gospodărie”, au precizat reprezentanţii Prefecturii Constanţa.
Până în prezent, în judeţul Constanţa au fost confirmate 91 de focare de pestă porcină africană în gospodăriile populaţiei, precum şi patru cazuri la mistreţi. În urma sacrificărilor de animale, la nivelul întregului judeţ au fost plătite până în prezent despăgubiri pentru cele 849 de exploataţii afectate, în valoare de aproape 4 milioane de lei.