Prima pagină » Coronavirus » Agenţia Europeană a Medicamentului a aprobat extragerea unui doze suplimentare din flaconul de vaccin BioNTech-Pfizer. Schimbarea are efect imediat

Agenţia Europeană a Medicamentului a aprobat extragerea unui doze suplimentare din flaconul de vaccin BioNTech-Pfizer. Schimbarea are efect imediat

Agenţia Europeană a Medicamentului a aprobat extragerea unui doze suplimentare din flaconul de vaccin BioNTech-Pfizer. Schimbarea are efect imediat
Gabriel Negreanu
08 ian. 2021, 15:29, Social

Ministerul Sănătăţii din Germania a declarat vineri că autorităţile de reglementare din Uniunea Europeană au aprobat ca medicii să preleveze până la şase doze din fiecare flacon al vaccinului împotriva COVID-19 produs de BioNTech-Pfizer, relatează Deutsche Welle.

Purtătorul de cuvânt al ministerului, Hanno Kautz, a declarat reporterilor că schimbarea va intra în vigoare imediat, sporind numărul de doze cu 20%.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a declarat luna trecută că a primit o cerere din partea companiilor de a permite extragerea mai mult de cinci doze dintr-un flacon.

Agenţia a precizat vineri că comitetul său pentru medicamente a recomandat actualizarea informaţiilor despre produs pentru a clarifica faptul că fiecare flacon conţine 6 doze.

Folosind seringi specifice, o doză suplimentară pe flacon poate fi obţinut în siguranţă, a explicat Angenţia Europeană într-un comunicat.

În întreaga UE, mulţi medici au prelevat deja şase doze din fiecare flacon. Practica este deja permisă oficial în SUA, Marea Britanie.

Tot astăzi Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu Pfizer şi BioNTech pentru achiziţionarea a 300 de milioane de doze suplimentare din vaccinul împotriva COVID-19, a declarat preşedinta Comisiei Europene.

Achiziţia va oferi UE aproape jumătate din producţia globală Pfizer/ BioNTech pentru 2021 .

Pfizer a declarat că poate produce până la 1,3 miliarde de doze în întreaga lume în acest an. Noul acord cu UE vine în plus faţă de o altă comandă pentru 300 de milioane de doze pe care blocul a convenit-o cu Pfizer şi partenerul german BioNTech în noiembrie.