Pesta porcină. Un europarlamentar român cere ajutor financiar de la Comisia Europeană pentru fermieri
„În calitate de europarlamentar român, dar şi de membru în comisia AGRI a Parlamentului European, am adresat atât Comisarului european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan, cât şi Comisarului european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, domnului Vytenis Andriukaitis, o scrisoare deschisă în care solicit Comisiei Europene acordarea unui ajutor financiar cât mai rapid. Având în vedere importanţa sectorului porcinelor din România, asistenţa tehnică şi ajutorul financiar pentru agricultorii afectaţi sunt obligatorii. (…) Am reamintit oficialilor de la Bruxelles că, anul trecut, UE a aprobat un ajutor financiar de 9,3 milioane de euro pentru agricultorii polonezi aflaţi în aceeaşi situaţie. Ţinând cont de toate aceste considerente, Comisia Europeană trebuie să ofere tratament egal pentru fermierii români!”, afirmă eurodeputatul din Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, Laurenţiu Rebega, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Acesta reaminteşte că 50.000 de porci urmează să fie sacrificaţi, după ce Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a confirmat infestarea cu virsul pestei porcine la o fermă de reproducţie pentru suine din judeţul Tulcea.
ANSVA a anunţat, luni, că a confirmat virusul pestei porcine africane a fost confirmat în fermele aparţinând unei exploataţii comerciale de creştere a porcilor din judeţul Tulcea, carcasele suinelor urmând să fie distruse sub supraveghere oficială.
Potrivit ANSVSA, pentru o intervenţie eficientă, Autoritatea a dispus detaşarea de personal de specialitate din alte zece judeţe, iar la acţiunile care se desfăşoară în focar sunt prezenţi preşedintele Autorităţii, dr. Geronimo Brănescu, şi o echipă de specialişti din cadrul ANSVSA, de la nivel central.
„Pentru a veni în sprijinul autorităţilor, au sosit doi experţi din partea Comisiei Europene, care vor participa la evaluarea situaţiei şi vor oferi consultanţă de specialitate pentru o gestionare operativă”, se arată în comunicatul Autorităţii.
Reprezentanţii ANSVA au mai făcut precizare că pesa porcină africană nu afectează oamenii, neexistând astfel risc de îmbolnăvire pentru persoane, dar că virusul are impact din punct de vedere economic.