Peste 2.500 de angajaţi în cadrul instituţiilor publice şi din administraţia publică locală, afiliaţi la Sindicatul „Forţa Legii” Dolj, au declanşat luni greva generală.
Potrivit liderului de sindicat Ringo Dămureanu, salariaţii din cinci instituţii publice, Prefectura Dolj, Direcţia Judeţeană de Sport şi trei primării, Sălcuţa, Siliştea Crucii şi Piscu Vechi, nu participă la greva generală.
„Lumea vine la serviciu, dar nu va lucra. Programul cu publicul nu se va desfăşura, dar sper ca populaţia să ne înţeleagă, pentru că aceste măsuri îi afectează şi pe pensionari, şi pe şomeri, şi pe toată lumea”, a declarat liderul Sindicatului „Forţa Legii” .
Potrivit acestuia, în cadrul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj se va asigura o treime din activitate, la fel ca şi în serviciile de urgenţă.
De asemenea, aproximativ 550 de salariaţi din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, Penitenciarul de Minori şi Tineri şi Penitenciarul Pelendava Craiova au intrat, luni, în grevă generală, aceştia urmând să poarte pe perioada protestului o banderolă albă distinctivă.
„În grevă sunt toţi angajaţii din sistemul penitenciar din Craiova, mai puţin o treime, întrucât, potrivit reglementărilor legale, trebuie asigurată o treime din activitate. Lumea vine la serviciu, va purta banderole albe la braţ şi ne vom strânge într-o locaţie unde vom sta în cele opt ore ale programului de lucru. În total sunt 800 de angajaţi, însă o treime dintre aceştia vor desfăşura activitate”, a declarat liderul Sindicatului Pajura Dolj, Laviniu Bran.