Oana Mândruţ, preşedintele Asociaţiei Life Education for All Cluj-Napoca, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că spitalul din Nepal unde va fi donată aparatura deserveşte circa 1,5 milioane de locuitori.
“În perioada 1-23 iunie, Asociaţia Volunteer for Life din Bucureşti, în parteneriat cu Asociaţia Life Education for All Cluj-Napoca, vor organiza cea mai mare expediţie umanitară din România desfăşurată de voluntari români în străinătate <
Potrivit acesteia, în cadrul expediţiei umanitare se vor mai derula activităţi de voluntariat în echipe mobile, medicale şi educaţionale, în regiuni sărace şi greu accesibile din Nepal.
“Prin dotarea cu aparatură medicală şi consumabile a Manmohan Memorial Community Hospital vom contribui la îmbunătăţirea serviciilor medicale pentru aproximativ 1,5 milioane de locuitori din Khatmandu. De asemenea, prin activităţile de voluntariat medical, medici români în colaborare cu medici nepalezi vor acorda consultaţii medicale pentru locuitorii din 5 sate greu accesibile şi izolate unde locuiesc circa 1.400 de oameni. Prin activităţile de voluntariat educaţional, vom derula activităţi de educaţie nonformală şi învăţare a limbii engleze pentru cei aproximativ 700 de copii din regiunile Kathmandu, Pokhara, Chitwan şi Thamel”, a mai spus Oana Mândruţ.
Aceasta a subliniat că ideea expediţiei a pornit în urmă cu trei ani, după cutremurul din Nepal, când Ionuţ Ursu, organizatorul expediţiei, a mers singur în Nepal pentru a acord primul ajutor celor răniţi sub dărâmături.
“Văzând cât de multe nevoi au acei oameni, Ionuţ Ursu a revenit şi anul trecut cu aparatură medicală pentru spitalul din Khatmandu şi a făcut voluntariat în echipe medicale care au mers să ofere ajutor comunităţilor izolate şi extrem de sărace. Atunci a promis că va reveni anul acesta cu şi mai mult sprijin. A reuşit să adune în jurul său 17 voluntari care îşi vor plăti cheltuielile de deplasare şi timp de 3 săptămâni îi vor ajuta pe cei aproximativ 1400 de oameni, din care jumătate sunt copii din regiunile, în care va ajunge expediţia”, a precizat Mândruţ.
Organizatorii expediţiei umanitare îşi propun ca, anul viitor, să aducă şi medici din Nepal în România, pentru instruire.