Peste 1.400 de angajaţi din patru spitale vasluiene au câştigat în instanţă banii tăiaţi din salarii

Publicat: 24 01. 2011, 17:32
Actualizat: 06 11. 2012, 13:02

După mai puţin de patru luni de judecată, Sindicatul Judeţean „Sanitas” Vaslui a câştigat patru procese intentate Ministerului Sănătăţii şi conducerilor celor mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ, respectiv Vaslui, Bârlad, Huşi şi Negreşti, prin care peste 1.400 de angajaţi îşi recâştigă drepturile salariale reţinute în baza Legii 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prin sentinţa dată de Tribunalul Vaslui, conducerile spitalelor din cele patru oraşe vasluiene sunt obligate la plata către angajaţi a drepturilor băneşti reţinute din salarii în perioada iulie – decembrie 2010. În plus, sumele vor trebui actualizate cu indicele de inflaţie aplicabil până la data plăţii efective.

„Este doar o primă victorie dintr-un război foarte lung. Cu siguranţă, vor face recurs la sentinţa dată de Tribunalul Vaslui, însă noi suntem hotărâţi să mergem până la instanţele internaţionale. Din ce am discutat şi cu alţi colegi din ţară, suntem prima organizaţie judeţeană Sanitas care câştigă procesul în care sunt revendicate în instanţă drepturile salariale reţinute de la 1 iulie 2010”, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX Dana Clătinici, liderul Sindicatului Judeţean „Sanitas” Vaslui.

Definitivă şi executorie, sentinţa dată de către Tribunalul Vaslui poate fi atacată la Curtea de Apel Iaşi de către conducerile spitalelor şi Ministerul Sănătăţii, în termen de zece zile de la comunicare, lucru care încă nu s-a întâmplat.