Peste 10.600 de posturi vacante, la nivel naţional, în perioada 25 - 31 octombrie. Unde sunt cele mai multe oferte

Peste 10.600 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, în perioada 25 - 31 octombrie, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Iaşi, Călăraşi, Dolj, Sibiu şi Timiş, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Urmărește
428 afișări
Imaginea articolului Peste 10.600 de posturi vacante, la nivel naţional, în perioada 25 - 31 octombrie. Unde sunt cele mai multe oferte

Peste 10.600 de posturi vacante, la nivel naţional, în perioada 25 - 31 octombrie. Unde sunt cele mai multe oferte (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt înregistrate 10.639 locuri de muncă.

Cele mai multe oferte sunt disponibile în Capitală (1.092) şi în judeţele Cluj (1.503), Iaşi (771), Călăraşi (538), Dolj (511), Sibiu (415), Timiş (407), Alba (337) şi Hundeoara (325).

Judeţele cu cele mai puţine locuri de muncă vacante sunt Caraş-Severin (şapte), Mehedinţi (22), Sălaj (26), Galaţi (30), Dâmboviţa (54), Ialomiţa (59), Buzău (67), Giurgiu (73), Suceava (74), Gorj, Bacău şi Prahova (câte 83) şi Botoşani (85).

La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 995 de locuri de muncă, cele mai multe pentru meseriile de inginer, subinginer şi programator (74), asistent medical generalist (72), expert accesare fonduri structurale şi de coeziune europene (35), consilier financiar-bancar (26), inspector asigurări (21) şi consilier vânzări asigurări (19), potrivit sursei citate.

Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi, sunt disponibile 9.644 locuri de muncă, cele mai multe pentru muncitor necalificat în industria confecţiilor (744), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (742), confecţioner-asamblor articole din textile (698), lucrător comercial (288), manipulant mărfuri (258) şi agent de securitate (247).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet http://lmv.anofm.ro/index_lmv.php.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici