Peste 100.000 de pelerini s-au închinat la Lemnul Sfintei Cruci şi la moaştele sfinţilor

Peste 100.000 de pelerini s-au închinat până miercuri dimineaţă la raclele cu moaştele sfântului Dimitrie cel Nou, ale împăraţilor Constantin şi Elena şi la cea în care se află părticele din lemnul Sfintei Cruci, aşezate în baldachinul din apropierea Catedralei patriarhale.

Urmărește
181 afișări
Imaginea articolului Peste 100.000 de pelerini s-au închinat la Lemnul Sfintei Cruci şi la moaştele sfinţilor

Peste 100.000 de pelerini s-au închinat la Lemnul Sfintei Cruci şi la moaştele sfinţilor (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Pelerinajul, organizat cu ocazia hramului Catedralei Patriarhale - Sfântul Dimitrie cel Nou - este, alături de cel de la Catedrala din Iaşi, pentru Sfânta Cuvioasă Parascheva, una din cele mai ample manifestări de acest gen din Europa Centrală şi de Est, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica.

El a precizat că, până miercuri dimineaţă, prin faţa celor trei racle au trecut peste 100.000 de pelerini.

Mii de credincioşi participă, miercuri, la slujba pentru Sfântul Dimitrie cel Nou, oficiată în faţa Catedralei Patriarhale de către Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic şi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu un sobor de preoţi, diaconi şi membri ai Sfântului Sinod.

La hramul Catedralei patriarhale au fost împărţite credincioşilor care au trecut prin faţa raclelor milioane de flori şi crenguţe de busuioc. Credincioşii au fost binecuvântaţi de Patriarhul Ecumenic şi Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române înainte de începerea Sfintei Liturghii.

Cu această ocazie, Arhiepiscopia Bucureştilor va împărţi credincioşilor peste 4.000 de porţii de peşte.

Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, a început sâmbătă dimineaţa cu tradiţionalul pelerinaj "Calea Sfinţilor". Marţi a fost prăznuit Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir.

Marţi după-amiază a sosit la Bucureşti Sanctitea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, care face o vizită în Patriarhia Română la invitaţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Aceasta este prima vizită a Patriarhului Ecumenic în România după întronizarea Preafericitului Daniel în demnitatea de patriarh al BOR.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici