- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (28.10.2011, 17:03)
- Elvira Gheorghita ,
Peste 100.000 de pelerini s-au închinat la moaşte de Sfântul Dimitrie
Peste 100.000 de pelerini au trecut, de luni până vineri, prin faţa raclelor cu moaşte din Dealul Patriarhiei, cu ocazia sărbătorilor Sfântului Dimitrie cel Nou, plecarea raclei cu Capul Sfântului Andrei fiind amânată peste trei ore, din cauza numărului mare de oameni aflaţi la coadă.
Urmărește
304 afișări
Peste 100.000 de pelerini s-au închinat la moaşte de Sfântul Dimitrie (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
"Au foarte peste 100.000 de pelerini care s-au închinat raclelor sfinţilor Andrei, Constantin şi Elena, Maica Domnului Prodromiţa şi a Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor. Totodată, de luni până vineri, pe scena special amenajată au slujit continuu peste 200 de preoţi, la slujba de joi fiind prezenţi şi membrii Sfântului Sinod, Preafericitul Părinte Teodoros al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al Întregii Africi, dar şi episcopi din Patras, Bulgaria şi Ucraina", a spus părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
Voluntarii de la Crucea Roşie au ajutat în total peste 400 de persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale.
"Au fost zeci de persoane cu suferinţe cardiace, diabetice sau cu fracturi ale membrelor. Din păcate, o tânără a suferit o fisură la coloana cervicală. A fost dusă la spital. Noaptea a fost foarte frig, de aceea am dat oamenilor sute de mii de pahare cu ceai. Am dat chiar şi jandarmilor", a declarat Venera Vasiliu, director la Crucea Roşie Filiala Sector 4.
Ea a spus că de ani de zile participă la sărbătorile Sfântului Dimitrie cel Nou, dar acum a fost mult mai multă lume şi numeroase cazuri medicale.
"Sunt tineri care cred că sunt viteji, dar nu rezistă. Am avut chiar dintre ei mai mult de 20 de astfel de cazuri", a adăugat Vasiliu.
Ea a precizat că zilnic au fost împărţite de către Episcopia Bucureştilor, prin eparhiile Capitalei, între 8.000 şi 10.000 de pachete şi mâncare caldă.
În ultima zi a sărbătorilor din Dealul Patriarhiei, Preafericitul Părinte Teodoros al II-lea a spus că în cei şapte ani de călătorii misionare "pe imensul continent african, continentul viitorului", a urmărit formarea spirituală a oamenilor şi alinarea în faţa numeroaselor probleme de viaţă cu care se confruntă.
"Responsabilitatea noastră este mare. Vă rugăm să înălţaţi rugăciuni pentru biruinţă în lupta grea ce ne este pusă înainte, după cum şi noi ne rugăm fierbinte pentru bunăstatornicia Sfintei Biserici a lui Dumnezeu din România", a spus PF Teodoros.
Din Bucureşti, moaştele Sfântului Apostol Andrei vor fi duse de delegaţia Bisericii Ortodoxe a Greciei la Sibiu şi la Alba-Iulia. Delegaţia ortodoxă elenă este condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Hrisostom, mitropolit de Patras, care după ce a ajuns în România a vizitat Peştera Sfântului Apostol Andrei, din judeţul Constanţa, "într-un fel, prima biserică creştină pe teritoriul ţării noastre", după cum a spus PF Daniel.
Raclele cu moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, dar şi moaştele Sfântului Andrei aflate în Catedrala Patriarhală, împreună cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena vor rămâne în Dealul Mitropoliei până când şi ultimul pelerin aflat la coadă va reuşi să se închine la acestea.
"Putem rămâne cu moaştele afară din Catedrală chiar şi în acest weekend, dacă vor fi credincioşi care vor dori acest lucru", a spus părintele Stoica.
Citește pe alephnews.ro: Călătorești în SUA fără viză. Kavalec: „Aprobările pentru călătoriile fără viză vor fi procesate online, în mai puțin de 3 zile”
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Corina Ungureanu a ajuns de nerecunoscut. Cum s-a transformat trupul ei, la 15 ani de când s-a retras din gimnastică
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe