Peste 100 de parcuri mai mici, din Sectorul 2, au fost închise, astăzi, fiindcă autorităţile au constatat că oamenii nu respectă regulile. Parcurile mari încă sunt disponibile, dar monitorizate şi se pot dispune aceleaşi măsuri.
Dan Cristian Popescu, viceprimar PNL Sector 2: Astăzi, după ce am monitorizat mai multe zone de agrement din Sectorul 2, am văzut că lumea nu respectă întru totul măsurile cerute de autorităţi, am luat decizia, în jurul orei 13, ca pe la 14, să închidem cele mai multe dintre parcurile Sectorului 2. Sunt câteva excepţii, parcurile mari sau parcurile de trecere, pe care le-am lăsat deocamdată deschise.
Viceprimarul PNL al Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, spune că măsurile nu sunt restrictive, ci spre binele cetăţenilor. Săptămâna viitoare vor fi închise şi parcurile rămase, dacă oamenii îşi menţin comportamentul.
Erau mulţi oameni în vârstă în parcuri, neprotejaţi, fără măşti, fără mănuşi, mulţi părinţi cu copii, stăteau unii lângă alţii, nu se protejau, nu respectau distanţa.