Peste 100 de salvamari şi personal de prim ajutor, pe plajele din Constanţa şi Mamaia

Publicat: 08 07. 2024, 16:47
Actualizat: 08 07. 2024, 17:57

Pe tot parcursul sezonului estival, peste 100 de salvamari şi personal de prim ajutor lucrează la capacitate maximă şi veghează plajele din Constanţa şi Mamaia în program 8:30 – 19:30, a anunţat Primăria Constanţa.

Din acest sezon, salvatorii au la dispoziţie încă 10 foişoare în care îşi vor desfăşura activitatea de monitorizare a plajelor.

Primăria Constanţa atrage atenţia turiştilor să ţină cont de steagurile arborate în punctele de salvamar.

„Steagul roşu cu galben înseamnă că plaja este supravegheată de salvamari. E bine de ştiut că atunci când sub steagul roşu cu galben este arborat:

STEAGUL ROŞU – scăldatul este interzis
STEAGUL GALBEN – înotul nu este recomandat decât înotătorilor profesionişti
STEAGUL ALB/NEGRU (în carouri) – înotul este interzis, în zonă e permis doar accesul ambarcaţiunilor.

Când nu este niciun steag de avertizare sau este doar steagul alb (opţional) e semn că avem liber la înot”, se arată într-un comunicat al primăriei.