- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Peste 15.000 de turişti vor petrece Paştele în staţiunile de pe Valea Prahovei
Peste 15.000 de turişti vor petrece Paştele la munte, în staţiunile Azuga, Buşteni şi Sinaia, una dintre atracţiile turiştilor pentru această sărbătoare fiind Mănăstirea Sinaia, unde în fiecare an mii de oameni asistă la slujba de Înviere.
Mănăstirea Sinaia (Imagine: Mediafax Foto)
Aproximativ 80 la sută din totalul locurilor de cazare omologate în staţiunile Azuga, Buşteni şi Sinaia au fost rezervate, peste 15.000 de turişti fiind aşteptaţi de Paşte în cele trei staţiuni.
La fel ca în fiecare an, staţiunea cu cel mai ridicat grad de ocupare a locurilor de cazare este Sinaia, unde preţurile pentru cazare au fost şi cele mai mari.
Potrivit primarului Vlad Oprea, cel puţin 10.000 de turişti vor petrece sărbătorile la Sinaia şi, la fel ca în fiecare an, mii de oameni sunt aşteptaţi să asiste la slujba de Înviere la Mănăstirea Sinaia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Răsturnare de situaţie! PSD se retrage din negocierile de coaliţie. Ciolacu: Vom vota un guvern minoritar de dreapta
-
ChatGPT devine accesibil prin telefon şi WhatsApp
-
Wizz Air mută trei curse din Bucureşti pe Aeroportul Băneasa din 2025
Primarul din Buşteni, Emanoil Savin, afirmă, la rândul său, că aproximativ 3.000 de turişti sunt aşteptaţi să petreacă sărbătorile în această staţiune, 70 la sută dintre locurile de cazare fiind rezervate. La Buşteni, cele mai căutate au fost pensiunile, în hoteluri gradul de ocupare fiind de aproximativ 40 la sută. Şi în staţiunea Azuga sunt aşteptaţi aproximativ 3.000 de turişti.
Hotelierii şi proprietarii de vile şi pensiuni spun că anul acesta gradul de ocupare a locurilor de cazare în perioada sărbătorilor de Paşte este mai mare faţă de anul trecut, în condiţiile în care preţurile la pachetele turistice pentru această perioadă au fost comparabile cu cele din 2011.
Cea mai scumpă staţiune este Sinaia, unde preţul unei vacanţe de Paşte pentru o persoană este de aproximativ o sută de euro la un hotel de trei stele.
Astfel, pentru 448 de lei de persoană, unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din staţiune oferă trei nopţi de cazare în cameră dublă cu mic dejun, primire tradiţională cu ouă roşii şi cozonac, dar şi dejun special cu produse tradiţionale în ziua de Paşte. Tot la Sinaia, într-un hotel de patru stele vacanţa de Paşte pentru o persoană costă 700 de lei şi include patru nopţi de cazare în cameră dublă cu demipensiune, dejun în ziua de Paşte, gustare tradiţională în noaptea de Înviere, dar şi acces gratuit la saună, jacuzzi, sală de fitness, internet şi parcare.
La Buşteni preţurile sunt mai mici decât la Sinaia. Astfel, la un hotel de trei stele din staţiune trei nopţi de cazare în cameră dublă cu mic dejun şi masa festivă cu bucate tradiţionale costă 315 lei de persoană, cu o sută de lei mai puţin decât la Sinaia. Tot la Buşteni, o ofertă similară, dar la un hotel de două stele, este de 270 de lei de persoană.
Cei care vor să petreacă sărbătorile de Paşte într-un mod inedit o pot face la un club de golf din Breaza, club care are trei vile în care turiştii pot fi cazaţi.
Clubul de golf de la Breaza oferă cazare la standard de vilă şi asigură masă cu produse tradiţionale. Pachetele turistice sunt concepute pentru două persoane, includ trei zile şi două nopţi de cazare, iar preţurile variază între 680 şi 790 de lei, în funcţie de vila în care turiştii sunt cazaţi. Printre facilităţile incluse în pachetele turistice se numără: mic dejun, masă festivă tradiţională care include pască, borş şi stufat de miel, voucher pentru masaj de relaxare, saună, baie cu plante aromatice şi hidromasaj, lecţie de iniţiere pentru cei care vor să înveţe golf, acces gratuit pentru copii pe terenul de minigolf.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO