- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Peste 160 de persoane cercetate în ultima săptămână pentru infracţiuni economice
Poliţiştii au descoperit într-o săptămână aproape 200 de infracţiuni economice, pentru care sunt cercetate peste 160 de persoane, majoritatea pentru evaziune fiscală, abuz în serviciu, delapidare şi fals în înscrisuri.
Cele mai multe infracţiuni depistate de poliţiştii de la investigarea fraudelor în ultima săptămână sunt de evaziune fiscală (59), înşelăciuni în relaţiile comerciale (18), abuz în serviciu (5), delapidare (8) şi fals în înscrisuri (16). Alte infracţiuni constatate de poliţişti au vizat încălcări ale Codului Vamal (şase), Codului Fiscal (cinci) şi fapte de corupţie (şapte), se arată într-un comunicat de sâmbătă al Poliţiei Române.
Pentru cele 186 de infracţiuni economice constatate de poliţişti sunt cercetate 165 de persoane, dintre care şapte au fost reţinute sau arestate preventiv.
De asemenea, 15 persoane sunt cercetate în 10 dosare complexe, faptele comise având urmări deosebit de grave prin cuantumul prejudiciului sau al numărului mare de persoane implicate.
Controalele din perioada 26 februarie - 4 martie la diferite societăţi comerciale, verificările în trafic şi percheziţiile au fost desfăşurate de poliţişti, sub coordonarea Direcţiei de Investigarea Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Într-unul dintre cazuri, ofiţerii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Ilfov au reţinut un cetăţean palestinian. Acesta este cercetat pentru evaziune fiscală, după ce, în perioada august-septembrie 2010, în calitate de asociat unic şi administrator al unei societăţi comerciale, ar fi desfăşurat achiziţii intracomunitare de legume şi fructe în valoare de 1,4 milioane de euro, pe care le-a comercializat pe teritoriul României, fără a înregistra şi vira la bugetul de stat obligaţiile fiscale aferente. Prejudiciul produs în acest fel a fost estimat la 1,4 milioane de lei, reprezentând TVA intracomunitar.
Tot pentru evaziune fiscală este cercetat, în judeţul Buzău, un tânăr de 26 de ani. În urma cercetărilor, poliţiştii de la Biroul de Investigare a Fraudelor Râmnicu-Sărat şi reprezentanţii Gărzii Financiare Buzău au stabilit că, în perioada noiembrie 2010 - februarie 2011, tânărul a achiziţionat aproximativ 70 de tone de usturoi din Spania, în valoare de aproape jumătate de milion de lei. Ulterior, acesta a vândut ustoroiul fără să plătască taxele şi impozitele datorate bugetului de stat, producând un prejudiciu de aproape 140.000 de lei.
În judeţul Cluj, poliţiştii fac cercetări în cazul unui agent de vânzări, acuzat de fals în înscrisuri sub semnatură privata şi delapidare. Agentul de vânzări din cadrul unei societăţi comerciale din Bucureşti, cu punct de lucru în Cluj, este suspectat că, în perioada 2008-2010, şi-ar fi însuşit în mod repetat sume de bani din cele încasate de la clienţi. Acesta ar fi falsificat chitanţele depuse la contabilitatea firmei, prin înscrierea unor sume mai mici decât cele încasate, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de aproximativ 250.000 de lei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Materiale electorale fără CMF, inclusiv în cazul Georgescu, verificate de Poliţie şi Parchet
-
Cât de probabil este ca Putin să lanseze un atac nuclear? Răspunsul serviciilor secrete americane
-
Reuters: Biden pregăteşte un pachet de ajutor pentru armament de 725 de milioane de dolari pentru Ucraina
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO