Prima pagină » Social » Peste 1.600 de şoferi au rămas fără permis de conducere în ultimele trei zile

Peste 1.600 de şoferi au rămas fără permis de conducere în ultimele trei zile

Aproximativ 1 650 de şoferi au rămas fără permis de conducere, în ultimele trei zile, după verificările făcute de poliţiştii rutieri în trafic, anunţă Poliţia Română. De asemenea, agenţii au dat peste 26.000 de amenzi, în valoare de peste 10 milioane de lei.
Peste 1.600 de şoferi au rămas fără permis de conducere în ultimele trei zile
Daniela Timofti
30 apr. 2018, 11:58, Social

În ultimele trei zile, poliţiştii au intervenit în peste 9.500 de cazuri, dintre care 7. 971 au fost sesizate prin numărul unic de urgenţă 112.

Forţele de ordine au constatat în jur de 2.200 de infracţiuni şi au aplicat peste 26.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 10 milioane de lei.

Totodată, poliţiştii rutieri au reţinut aproximativ 1.650 de permise de conducere şi au retras 434 de certificate de înmatriculare auto.

De asemenea, au fost prinse 30 de persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în dosarele respective, au fost dispuse 119 măsuri preventive.