Peste 170.000 de pelerini au trecut pe la racla Sfintei Cuvioase Parascheva
„Peste 170.000 de pelerini au trecut deja până astăzi, 13 octombrie 2022, la ora 16.00, pe la racla Sfintei Cuvioase Parascheva şi a Sfântului Paisie de la Neamţ din Curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, iar numărul acestora va creşte considerabil în următoarele zile”, a anunţat joi după-amiaza Primăria Iaşi.
Racla Sfintei Cuvioase Parascheva va rămâne afară până sâmbătă, 15 octombrie.
Dacă numărul de pelerini va fi mare în ultima zi a pelerinajului, aşezarea sfintelor moaşte în Catedrala Mitropolitană va fi amânată până ce numărul credincioşilor va fi suficient pentru a putea fi gestionat în interior.
Potrivit grupării de jandarmi din Bacău, care asigură ordinea în timpul manifestărilor, autorităţile se aşteaptă la peste 300.000 de pelerini în total.