- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (24.09.2015, 18:14)
- Catalina Cocolos
Peste 18.000 de tichete rezervate prin Programul Rabla. Avocatul Poporului, printre beneficiari
Peste 18.000 de tichete au fost rezervate până în prezent în cadrul programului Rabla din acest an, atât de persoanele fizice, cât şi de cele juridice, printre beneficiari numărându-se şi Avocatul Poporului, Ministerul Educaţiei şi Autoritatea Navală Română.
Urmărește
292 afișări
Pest 18.000 de tichete rezervate prin Programul Rabla. Avocatul Poporului, printre beneficiari (Foto: Laszlo Mihaly / Mediafax Foto)
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), care gestionează programul, anunţă de asemenea închiderea unei noi etape de evaluare a dosarelor depuse de persoanele juridice şi instituţiile publice pentru Rabla 2015.
Până în prezent, la registratura AFM au fost depuse 2.043 de dosare de către persoanele juridice şi instituţiile publice. Au fost analizate 1.243 dosare, din care 618 dosare au fost acceptate, pentru 2.089 de autovehicule şi 625 dosare au fost respinse.
Pe lista beneficiarilor persoane juridice se regăsesc, printre alţii, Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune SA (cu 22 de tichete rezervate), Poliţia Locală Piteşti (11 tichete), Autoritatea Navală Română (10 tichete), Ministerul Educaţiei (5 tichete), Avocatul Poporului (4 tichete). Alte 118 tichete sunt rezervate de o unitate militară din judeţul Prahova.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Lista persoanelor juridice şi a instituţiilor publice, care au fost acceptate în program, este publicată pe site-ul AFM, (www.afm.ro), la secţiunea aferentă programului.
Firmele, instituţiile şi reprezentanţii profesiilor liberale interesaţi să participe la programul Rabla pot depune dosarele de finanţare la sediul AFM până pe 30 septembrie 2015.
Anul acesta, în cadrul programului Rabla, au fost emise 25.000 de tichete (20.000 pentru persoane fizice şi 5.000 pentru persoane juridice), prin care, în schimbul casării unei maşini mai vechi de 8 ani se obţine o reducere de 6.500 de lei la cumpărarea uneia noi.
Persoanele juridice trebuie să depună un dosar la AFM pentru a beneficia de program, în timp ce personele fizice se înscriu direct la dealer-ul auto dorit, iar tichetele sunt alocate electronic, în sistemul informatic gestionat de AFM.
De asemenea, sunt disponibile trei variante de eco-bonus pentru achiziţia unui autoturism cât mai nepoluant. Astfel, valoarea eco-bonusurilor este următoarea: 750 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcţionare mixt, potrivit menţiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou; 1.500 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid convenţionale) şi 2.500 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in).
În continuare, se menţine posibilitatea cumulării a maxim două eco-bonusuri, cu menţiunea că aceasta se poate realiza numai între un eco-bonus de 750 de lei şi unul din celelalte două categorii.
Citeşte şi: RABLA 2015: Înscrierile se fac de luni. Ce noutăţi aduce programul în acest an şi la ce tip de autoturisme se poate obţine eco-bonus
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe