- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (18.05.2015, 20:11)
- Departamentul Social - Mediafax
Peste 2.000 de carduri, preluate de medici de la casele de asigurări de sănătate, într-o singură zi
Peste 2.000 de carduri au fost preluate, la nivel naţional, de la casele de asigurări de sănătate de către medicii de familie, pentru asiguraţii din listele proprii, în topul judeţelor cu cele mai multe astfel de documente preluate de către cadrele medicale aflându-se Sibiul, conform CNAS.
Urmărește
291 afișări
Peste 2.000 de carduri, preluate de medici de la casele de asigurări de sănătate, într-o singură zi (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)
În judeţul Sibiu, 90% dintre cardurile returnate de Poşta Română la casele de asigurări de sănătate au fost preluate de medicii de familie, potrivit unui comunicat de presă al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Pe următoarele poziţii se situează judeţele Cluj (83%), Bacău (80%), Olt (77%) şi Vaslui (74%).
Conform situaţiilor centralizate la CNAS, în topul judeţelor, după stadiul de distribuire a cardurilor de sănătate returnate de poştă, atât la ghişeu, cât şi prin intermediul medicilor de familie, se află Oltul si Bacăul, cu un procent de 92%, urmate de Sibiu - 91%, Cluj - 84%, Timiş - 78 % şi Tulcea - 71%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
În municipiul Bucureşti există 987 medici de familie care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB).
"În primele luni ale anului, 172 medici de familie au solicitat cardurile asiguraţilor, în timp ce într-o singură zi, în data de 15 mai 2015, CASMB a primit solicitări de la 251 medici de familie de preluare a cardurilor pentru asiguraţii din listele lor", precizează sursa citată.
Introducerea cardului de sănătate, din 1 mai, nu modifică drepturile asiguraţilor la servicii medicale. Serviciile medicale de urgenţă se vor acorda fără să fie necesară validarea cu cardul, pentru că acestea se acordă atât persoanelor asigurate, cât şi celor neasigurate.
De asemenea, copiii cu vârsta până în 18 ani, care nu au primit card de sănătate, beneficiază de servicii medicale conform legii. Aceste servicii se acordă necondiţionat, indiferent dacă părinţii sau tutorii legali sunt sau nu asiguraţi.
Persoanele neasigurate beneficiază, ca şi până acum, de pachetul minim de servicii medicale.
Furnizorii pot apela oricând la helpdesk-ul pregătit să preia şi să rezolve în cel mai scurt timp orice problemă întâmpinată în modul de funcţionare a sistemului.
Asiguraţii au la dispoziţie atât numărul de telefon inscripţionat pe cardul de sănătate, cât şi numerele de telefon ale caselor de asigurări, pentru a cere relaţii despre cardul de sănătate.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe