- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Peste 200 de elevi din Bistriţa au participat la un marş de protest faţă de consumul de droguri
Peste 200 de elevi din Bistriţa au participat, marţi, la un marş de protest faţă de consumul de droguri, aceştia traversând oraşul pe mai multe trasee, pe care au distribuit materiale informative trecătorilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Marşul, care s-a desfăşurat sub sloganul "Gândeşte! Nu bea! Nu te droga!", a făcut parte din campania de prevenire şi combatere a consumului de droguri şi alcool, organizată de Prefectura Bistriţa-Năsăud, Consiliul Judeţean (CJ) Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) şi Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP).
Una dintre profesoarele implicate în proiect, Silvia Bumbu, de la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, a declarat corespondentului MEDIAFAX că elevii au participat de bunăvoie la acţiune şi nu au fost obligaţi de către şcoli.
"Cei mai mulţi s-au implicat din proprie iniţiativă. Unii, prea puţini însă, au venit fiindcă şcoala a organizat acest eveniment. Cert este că nu i-a obligat nimeni. Nu ştiu dacă va avea un efect asupra consumatorilor acţiunea de azi (marţi - n.r.), dar e un mod prin care încercăm să sensibilizăm opinia publică în legătură cu efectele devastatoare ale consumului de droguri", a spus ea.
Toate grupurile de elevi, care au traversat oraşul pe patru trasee diferite, şi-au dat întâlnire pe pietonalul din centrul istoric al oraşului, unde fiecare şcoală a transmis un mesaj împotriva consumului de droguri.
Elevilor li s-au adresat şi autorităţile, care i-au îndemnat să îşi petreacă timpul participând la acţiuni organizate de municipalitate şi nu experimentând "senzaţii tari" date de alcool sau droguri.
Pe tot parcursul marşului, care a durat o oră, elevii au fost flancaţi de jandarmi şi poliţişti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Elena Lasconi răspunde acuzaţiilor lui Georgescu privind implicarea României în războiul din Ucraina
-
Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri
-
Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO