Peste 250 de angajaţi de la Protecţia Copilului Vaslui au demisionat în ultimul an şi jumătate
Peste 250 de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui şi-au dat demisia în ultimul an şi jumătate din cauza diminuării salariilor cu 25 la sută de la 1 iulie 2010, în condiţiile în care centrele de plasament au capacitatea depăşită cu 30 la sută.
Anul trecut, 124 de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui şi-au dat demisia, aproape jumătate dintre ei, respectiv 57 de persoane, fiind asistenţi maternali profesionişti.
Pe lângă plecarea celor care au avut în îngrijire copii aflaţi în plasament, DGASPC Vaslui a înregistrat demisii şi din rândurile personalului de specialitate, cum ar fi asistenţi sociali, psihologi, kinetoterapeuţi şi asistenţi medicali.
"Decizia angajaţilor de a părăsi sistemul este motivată de diminuarea veniturilor salariale, ei orientându-se spre locuri de muncă mult mai bine plătite. Din păcate, acest fenomen are loc în contextul în care în centrele de tip rezidenţial din subordinea DGASPC Vaslui capacitatea este depăşită chiar şi cu 30 la sută", a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
ANALIZĂ ZF. În România importurile asigură 60% din consumul de produse lactate în România
-
Ion Cristoiu: O moştenire a Războiului Rece: NATO
-
SUA şi Marea Britanie înăspresc sancţiunile împotriva industriei petroliere ruse
Potrivit sursei citate, situaţia este cu atât mai îngrijorătoare cu cât personalul rămas în sistem trebuie să substituie şi activitatea celor care şi-au încetat raporturile de muncă, în condiţiile în care angajările în sistemul bugetar sunt în continuare blocate.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO