Peste 250 de persoane din judeţul Sibiu evacuate de teamă că locuinţele lor ar putea fi inundate

Peste 250 de persoane din localităţile sibiene Arpaşu de Sus şi Cârţişoara au fost evacuate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de teamă că locuinţele lor ar putea fi inuntate în urma ploilor abundente, oamenii petrecându-şi noaptea la rude şi în căminele culturale.

Urmărește
5 afișări

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Diana Lazăr, pompierii, poliţiştii şi jandarmii au evacuat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, mai multe persoane din localităţile Cârţişoara şi Arpaşu de Sus, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"La Arpaşu de Sus avem evacuate 62 de persoane din 15 locuinţe. Oamenii au ajuns la rude şi la căminul cultural de teamă că locuinţele lor ar putea fi inundate. Localnicii au fost evacuaţi cu bărcile către o zonă mai înaltă a localităţii", a declarat corespondentului MEDIAFAX, Diana Lazăr.

Diana Lazăr a precizat că din localitatea Cârţişoara au fost evacuate 189 de persoane din 62 de gospodării.

"Oamenii au ajuns tot la rude, la şcoală şi la căminul cultural. Deocamdată nu avem victime şi au fost evacuate toate persoanele din zonele unde exista posibilitatea ca apa să ajungă în locuinţe", a mai spus Diana Lazăr.

Primarul localităţii Cârţişoara, Dorin Magda, a declarat că ore întregi a încercat să facă faţă şiroaielor de apă şi să ţină sub control pârâul din zonă, dar când a văzut că apele se învolburează a chemat pompierii şi jandarmii.

"S-a ajuns aici din cauza ploilor abundente, având în vedere că aici, în zonă, avem trei văi: Valea Bâlea, Valea Doamnei şi Valea Laita şi toate trei se unesc întrun singur pârâu - Cârţişoara. Cursul apei se devia, când pe stânga, când pe dreapta, tot interveneam, dar degeaba. Viitura este prea puternică şi greu facem faţă", a spus Dorin Magda.

De asemenea, Diana Lazăr a afirmat că până sâmbătă dmineaţă apa nu a intrat în niciuna dintre locuinţele din zonele afectate de inundaţii, dar a inundat mai multe curţi din cele două localităţi.

Totodată, au fost luate de ape câteva anexe gospodăreşti - şuri, coteţe - şi au fost inundate zeci de hectare de terenuri agricole.

Potrivit reprezentanţilor Centrului Meteorologic regional Transilvania Sud Sibiu, în ultimele 24 de ore, în zona Bâlea din judeţul Sibiu s-au acumulat precipitaţii de peste 220 de litri pe metrul pătrat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici