Potrivit primelor evaluări ale autorităţilor locale din comuna Băcani, cinci case din satul reşedinţă şi patru din localităţile Suseni şi Băltăţeni au fost inundate în urma unei viiturii formate, marţi seară, din cauza unei ploi torenţiale de aproximativ o oră, nivelul apei depăşind jumătate de metru în locuinţe, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Totodată, alte peste 25 de gospodării, însemnând curţi şi grădini, şi câteva sute de hectare de teren agricol au fost acoperite de ape, în timp ce drumul judeţean Bârlad – Alexandru Vlahuţă, care tranzitează şi comuna Băcani, a fost acoperit cu mâl pe diverse porţiuni care, însumate, depăşesc cinci kilometri.
„Toate casele inundate sunt situate pe lângă nişte râpe, care au revărsat după ce nu au mai făcut faţă torentului de apă scurs de pe versanţi. Odată cu oprirea ploii, am început să evacuăm apa din locuinţele oamenilor, cu ajutorul a peste 40 de localnici, inclusiv cel al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Băcani”, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX primarul comunei Băcani, Constantin Matei.
Autorităţile din Băcani au solicitat şi sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui pentru a interveni cu motopompe, până atunci voluntarii scoţând apa din casele inundate cu găleţile.