Peste 300 de clienţi bucureşteni din zona Eroilor - Carol Davila, fără gaze, în urma unei avarii

Peste 300 de clienţi bucureşteni din zona intersecţia Eroilor cu Carol Davila sunt afectaţi, vineri, de sistarea alimentării cu gaze naturale, în urma unei avarii produse în sistemul de distribuţie vineri dimineaţă.

Urmărește
7 afișări

Dispeceratul Distrigaz Sud Reţele a fost sesiz, la ora 11.45, cu privire la o avarie produsă în sistemul de distribuţie, respectiv fisurarea unei conducte de către o firmă contractată de către companie pentru executarea lucrărilor de modernizare a reţelei, se arată într-un comunicat al Distrigaz Sud Reţele.

Echipele de intervenţie ale companiei au luat primele măsuri de siguranţă, izolând perimetrul şi sistând alimentarea cu gaze naturale în zonă. În urma sistării alimentării cu gaze naturale în zona respectivă sunt afectaţi aproximativ 330 de clienţi.

Reluarea alimentării cu gaze naturale pentru clienţii casnici şi non-casnici se va face vineri, în jurul orei 22.00.

"În acest interval, pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, rugăm clienţii să verifice că aparatele de consum sunt închise, inclusiv aparatele automatizate şi cele cu flacără de veghe", se arată în comunicat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici